vineri, 25 ianuarie 2019

MICA UNIRE...pe înțelesul celor mici

                 

                      24 Ianuarie 1859...  ziua în care s-a realizat Unirea Principatelor Române ( Moldova și Țara Românească) sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza este primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Mai târziu, începând cu 1 iulie 1866,ca urmare a Constituției adoptate la acea dată , Principatele Unite încep să se numească oficial România.
                     Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și al primului guvern unitar, prin reformele sale (adoptarea primei Constituții, reforma electorală,reforma agrară,reforma învățământului, secularizarea averilor mănăstirești), domnia lui Alexandru Ioan Cuza,deși scurtă(1859-1866),  a pus bazele dezvoltării moderne a României.
                     24 Ianuarie 2019 ....s-au împlinit 160 de ani de la Unirea din 1859 sau așa cum o știm cu toții ”Mica Unire”.Cu această ocazie, în cadrul Bibliotecii comunale Munteni-Buzău a avut loc o activitate dedicată acestui eveniment la care au participat elevii clasei a II-a de la școala din localitate,însoțiți de doamna învățătoare.
                    Fiind la o vârstă fragedă, lecția de istorie pentru elevi a fost destul de scurtă, explicându-le și arătându-le printr-o prezentare grafică ce înseamnă Mica Unire, cine a fost Alexandru Ioan Cuza și ce reprezintă  acestea pentru poporul român.

De asemenea, pentru a face întâlnirea mai frumoasă, le-am lecturat o legendă istorică intitulată ”Toți românii cântă ”Hora Unirii” ” cu referire la cântecul care a însuflețit inimile românilor de-a lungul timpului, cu versuri aparținând lui Vasile Alecsandri.

                        Dar și mai atractiv pentru copii a fost momentul în care le-am oferit  desene de colorat cu copii îmbrăcați în costume populare , nu înainte de a le descrie portul popular românesc chiar cu ajutorul lor (câțiva elevi au fost îmbrăcați cu ii).





                  Și întâlnirea nu se putea termina decât cu o horă a unirii.



                                           Hai să dăm mână cu mână 
                           Cei cu inima română,
                           Să-nvârtim hora frăției
                           Pe pământul României!


joi, 3 ianuarie 2019

TRADIȚII DE SFÂRȘIT DE AN

                   31 DECEMBRIE... ultima zi a anului, ziua în care conform tradiției se merge la colindat cu ”Plugușorul”.Este ziua în care se aude foarte des :”AHO, AHO, COPII ȘI FRAȚI ..
                                                                                      STAȚI PUȚIN ȘI NU MÂNAȚI ....

Așa s-a și întâmplat la Munteni-Buzău .Un grup de 8 băieți inimoși și frumoși, au îmbrăcat portul popular românesc  și au pornit la ”arat ” prin curțile oamenilor din comunitate cu plugul decorat și el  cu beteală .





Au fost purtați prin sat de o căruță frumos împodobită și trasă de un cal ”gătit ” și el de sărbătoare cu veseli zurgălăi.




În sunet de clopoței, trosnit de bici, scârțâit de buhai le-au urat oamenilor de bine,de belșug și spor în toate,de sănătate și le-au încântat privirile și sufletele.Au fost răsplătiți cu colaci și nuci, portocale și bomboane,covrigi și gogoși ,dar și câte un pahar de vin fiert ca să-și dreagă glasurile .